Acum câteva zile, la cinema, o replică dintr-un film:
“Your entire existence makes me unconfortable”,
tradusă prin subtitrare așa: “Întreaga ta existență îmi dă emoții”,
m-a făcut să scriu articolul ăsta…
Eu țin minte, când eram mic, mă trezeam să merg la grădiniță și, cel puțin în primele săptămâni, nu îmi plăcea deloc asta. Și simțeam în dinți, în măsele, o tensiune, ceva ce nu puteam să explic în cuvinte. Îmi venea să scrajnesc din dinți.
Anii au trecut, am crescut și, pe băncile scolii, mi-am dat seama când simt asta: când urmează ceva ce nu-mi place sau de care mi-e frică, adică, așa cum suntem crescuți și învățați să spunem: atunci când “aveam emoții”.
Da, simțeam neliniștea asta (care nu mai era doar în măsele) de câte ori urma o teză importantă, o întâlnire sau o discuție în care nu știam ce răspuns sau rezultat voi primi… ați prins ideea, când mi-era frică!
La tine n-a fost așa? Când aveai un examen, nu te întreba lumea dacă “ai emoții”?
Mai târziu, atunci când te îndrăgostești, parcă ai așa o ezitare, o reținere să spui asta – și chiar daca o spui, o ușoară teamă tot este.
Atunci când urmează ceva ce e important pentru tine, pentru viața ta, cariera ta, “ai emoții”.
Însă “emoțiile” astea, de unde vin ele?
Cel mai des, din necunoscut – când nu știi ce urmează, ce răspuns vei primi, cum va reacționa persoana din fața ta, dacă te va asculta sau se va înfuria, dacă vei primi ceea ce îți dorești sau… nu.
Când ți-e frică de eșec, de refuz, de respingere, de judecată, de critică… atunci îți spui ție însuți – sau ți-e spus – că “ai emoții”.
Semnal de alarmă foarte puternic! Așa suntem crescuți: să asociem cuvântul “emoție” cu frica!
Se formează în subconștientul nostru o conexiune între senzația aia neplăcută, neliniștea, stresul, teama – mica sau mare – și cuvântul “emoții”.
Adevărul este că frica este doar o emoție. Atât.
Una din multele care exista și pe care suntem capabili, născuți și predestinați să le simțim! Este atât de greșit să punem semnul egal între “Am emoții” și “Mi-e frică”.
Spunând “am emoții”, le asociezi pe toate cu starea asta cu care nu te simți prea comod. Nespunand “mi-e frică”, acea frică nu știe decât să crească, iar disconfortul tău odată cu ea.
Și o să mai vorbim despre frică, treaba e nu să nu-ți fie, ci cu tot cu ea să mergi spre ceea ce-ți dorești.
Cum? Habar n-am să-ți spun ție, o să-ți spun cum am făcut eu.
O gamă largă de emoții circulă de la vinovăție, rușine, tristețe, frică, furie, curaj, mândrie, bucurie, extaz… cu unele ne simțim confortabil, cu altele nu.
Pe unele le știm prea bine, pe altele deloc. Și de aici toată viață noastră: ne e bine sau nu ne e bine în funcție de cât de echilibrat este sistemul nostru emoțional.
Șapte dintre emoții sunt numite principale și, dacă pe una dintre cele șapte, nu o poți simți, trăi, exprima, manifesta, toate celelalte sunt blocate. În aceeași măsură, dacă trăiești toată viață într-o singură emoție.
Aici plaja este foarte largă și putem să dezvoltăm, vorbim despre traume, blocaje, dificultatea de a trai o viață de om normal până la imposibilitatea de a te îndrepta și de a obține ceea ce-ți dorești.
Nu exista emoții negative și pozitive, cel mult am putea spune că sunt emoții care-ți dau o stare de bine și care nu, emoții cu care ești confortabil și cu care nu. Primele dintre cele pe care ți le-am enumerat – vinovăția, rușinea, tristețea, frica sunt numite laolaltă “cușcă emoțională”, iar următoarea emoție pe această “scară” este furia – care te scoate din această cușcă.
O să scriu un articol separat despre experiențele mele cu vinovăția și câteva metode de a scapă de ea, uneori este foarte apăsătoare, mai ales după evenimente importante din viața ta sau după ce a trecut mult timp de când trăiești în ea.
Rușinea este, frumos spus, vinovăția față de tine însuți.
Tristețea are liniștea ei și poate fi un stimulent bun al creativității.
Imaginează-ți când ești îndrăgostit, după o suferință, ce roman de dragoste autentic și încărcat de emoții ar ieși. imaginează-ți, pe de alta parte, mult mai concret, cât de greu este să spui “am greșit!”.
Furia are și ea povestea ei care merită spusă separat. Oamenii o resping, spunând că nu este bună, însă doar atunci când ești îndrăgostit trăiești o pasiune așa frumoasă și intensă ca atunci când ești furios, nu?
Pe de alta parte, ai auzit de multe ori că “nu e bine să tii în tine”. Echilibrul este dat de o realitate, aceea că e o diferență intre emoție și comportament. Pot foarte ușor să spun “nu e ok asta pentru mine!” sau “m-a deranjat, m-am simțit rănit și neapreciat” sau “frateeee, ce m-am enervat!” fără să te scuip, să te înjur, să te lovesc.
Nepotrivit și nesănătos este comportamentul agresiv.
Exprimarea furiei, în schimb, este foarte sănătoasă!
Opusul rușinii este mândria, care deseori este confunata cu aroganța, cu îngâmfarea, iar mândria este o emoție atât de frumoasă, ești conștient de propria ta valoare, de rezultatele tale, iar aceasta stare te încarcă cu energia să continui, să faci mai mult, să obții mai mult, să-ți fie mai bine.
Atunci când ai o idee, curajul este emoția opusă fricii care te face să acționezi, iar atunci când ai obținut ce-ai vrut, te simți mândru de tine! Și cum se simte un om mândru de el? Bucuros, nu-i așa?
Adeseori confundăm și bucuria cu satisfacția. Noi nu mai știm de ani mulți, poate chiar din copilărie, să ne bucurăm. Bifăm taskuri, ne cumpăram lucruri, ne atingem obiective, uneori nici măcar ale noastre, iar asta ne satisface.
Nu ne mai bucură… pai amintește-ți cum era când erai mic, când te jucai, când te bucura cel mai nesemnificativ lucru, când nu era nevoie de mare efort să găsești bucuria, când te trezeai dimineața și n-aveai nicio grijă…
Frica este emoția pe care o cunoaștem toți. Nu ne place să ne fie frică. Însă ea ne-a adus până aici, până în ziua de azi. Ea este prietenul nostru, este aliatul nostru, datorită ei am evoluat ca specie și ne-a ținut în viață.
Uneori, suntem atât de adânciți în frică încât și bucuria tot din frică o trăim. Ți s-a întâmplat – să fie ceva atât de frumos și să-ți vina gândul “aolo, dar dacă se termină?” Are și ea scara ei, de la teamă la frică la groază la teroare.
Și sunt specialist în asta, o să-ți mai scriu despre trăirile și experiențele mele – și ce m-a ajutat că, în ciuda fricii, să fac, nu să mă opresc sau să amân.
Poți să trăiești mai multe emoții într-o singură secundă, însă niciodată două simultan. Poți să intri liniștit în casă, venind mai devreme de la serviciu, vezi pantofi de bărbat pe hol și te înspăimântă gândul că femeia ta ar putea avea pe cineva în casă, apoi te relaxezi și începi să râzi când auzi vocea cumnatului tău care a venit în vizită.
Emoțiile sunt frumoase și bune toate, iar viață sănătoasă este un dans printre ele toate.
Uneori, emoțiile sunt de lungă durată, iar asta le transformă în sentimente. Iubirea este un sentiment, pentru că durează.
Asta nu înseamnă că, în ciuda iubirii, partenerul de cuplu nu te poate întrista punctual sau înfuria. Acestea, tristețea, furia sau altele care pot apărea, sunt emoții. Iubirea, sentimentul general, rămâne.
Așadar, este foarte toxic pentru sistemul nostru emoțional, pentru viața noastră dacă vrei, să spunem “Am emoții” atunci când corect este “Mi-e frică”.
Și-am auzit la atâtea emisiuni de talent show, când jurații spun concurenților “Lasă-le în colo de emoții”. Pe bune? Dacă n-aș mai avea emoții, aș fi mort. Ad literam!
În viață, sunt momente mai sensibile. Născute din dorință, din curiozitate sau venite pur și simplu. Momente când nu știm ce urmează. Când, că niste copii, ne dorim una alta. Și ne e frică de rezultat. De răspuns. De un posibil eșec. De o pierdere a ceva ce încă nu avem. Și ne e frică. Atunci nu avem “emoții”, ci avem o emoție, o anumită emoție, una singură: frică.
Dacă ai sărit cu parașuta sau, dacă nu, îți poți imagina, la marginea ușii avionului, la 4000 de metri înălțime, când instinctul ar fi să spui că “Da, ai emoții”, de fapt, adevărul este că “ți-e frică”.
Frumos este că, în ciuda fricii, tot sări! Și bravo ție! Asta te face mândru de tine. Și îți aduce și bucurie. Uite, câte emoții! Abia la final de zi poți spune că ai avut emoții: frică, mândrie, bucurie. Toate, succesiv. De-a lungul zilei.
Cum?, mă vei întreba. Habar n-am să-ți răspund la această întrebare. Ești unic. Ar însemna să scriu un milion de articole pentru un milion de cititori. Însă nici așa nu aș reuși să-ți răspund simplu, pentru că întrebarea nu este una simplă. Pot să-ți arat.
Și să te îndrum spre o experiență prin care am trecut și eu, o experiență care m-a condus pe acest drum. Din acel moment, viața mea s-a schimbat radical. Dacă rândurile mele ți-au trezit curiozitatea, scrie-mi. Până una alta, tot ce-am trăit și-am descoperit în toți acești ani, tot ce-am văzut că funcționează pentru mine și pentru oamenii cu care am lucrat până acum, am pus laolaltă în cele două programe cu care am inaugurat Academia de Inteligență Emoțională.
© 2010 – 2023 – Octavian Fînaru – Toate drepturile rezervate.
A Production by Octavian Fînaru SRL – Șos. Colentina 16, București – CUI 40449310 – J40/591/2019
