Personajul reprezintă o variantă în care poți fi. De la Stanislavsky la Ivana Chubbuck, știm că actorul este el, și nu altcineva, atunci când este pe scenă. Teatrul este adevăr, contrar a ceea ce unii oameni tind să creadă în primă fază, bazându-se, în mod eronat, pe credința că un actor bun este un mincinos veritabil, cu acte în regulă.

Doar gândindu-ne că un text poate fi interpretat extraordinar de un actor și același text poate fi interpretat lamentabil de un altul, ne spune că, pentru a fi credibil, trebuie să știi să fii credibil. Iar aceasta se întâmpla numai în momentul în care dai personajului bucăți din viața ta, reale, trăite de tine. Poate că, în spatele unui anumit cuvânt din text, tu spui, de fapt, altceva, dar privitorul va simți adevărul și gândul pe care le transmiți. Cuvinte cu subînțeles…

Pe scena în speță, adevărul se vede, iar goliciunea din spatele cuvântului, de asemenea. Atunci când un spectator simte energia dată de actor, stările, trecerile de gânduri, el simte ceea ce este real, nu o făcătură. (…) 

De aceea, scenaristul are un rol foarte important în crearea personajului și a poveștii în ansamblul ei. El este graficianul care schițează, în linii mari și până la detaliu, cărarea. Actorul este cel care alege modul în care merge pe acea cărare, astfel încât să fie în acord cu credințele scenaristului, îmbogățind viziunea, dând substanță și culoare textului.